Cartea de nisip vă invită vineri, 6 iulie, de la ora 18, la lansarea cărții Iubirea care vindecă de Gigi Ghinea.
La întâlnirea cu cititorii Psihologul Gigi Ghinea va aborda vindecarea spirituală într-o manieră existențialistă.
Evenimentul promovează viitoarele campanii cu scop caritabil organizate de către asociația nonguvernamentală Money For Help, evenimente care se vor desfășura în lunile ce urmează și care au menirea de a dezvolta tema comunicării prin iubire și empatie cu toți semenii noștri.
”În cea de-a doua carte, Iubirea care vindecă, vorbesc despre procesul meu de vindecare spirituală, care, odată experimentat în propria viață, poate fi transmis și celorlalți, pentru că el se clarifică în mine ca o metodă de lucru valabilă pentru orice om care decide să se vindece definitiv de nefericire. În acest proces de vindecare, fiecare dintre noi iși poate descoperi, mai întâi, toate fricile inconștiente, cele care ne
mențin într-o închisoare a minții și care se manifestă în afara noastră în diverse forme. Sintetizând, pe scurt, atunci când se teme, omul simte nevoia să se apere sau să atace, iar acest proces dezvoltă în ego-ul individului dorința de control al realității. Considerând că poate deține controlul, singurul sentiment pe care acesta îl manifestă în afara lui este ura de sine inconștientă, și nu iubirea de el însuși, așa cum ar fi natural.” (Gigi Ghinea)
Gigi Ghinea este o prezenţă constantă la numeroase emisiuni de radio şi televiziune, având o experienţă îndelungată în domeniul psihoterapiei şi consilierii psihologice. Licenţiată în psihologie şi absolventă a unui masterat de psihoterapie analitică, autoarea practică în prezent consilierea psihologică în propriul cabinet din Bucureşti.