Contact Casa Cărților Librarium

Pe frontul de vest nimic nou

Erich Maria Remarque

29.95

 

Editura: Polirom

Data apariției: martie 2016

Pagini: 256

Publicata în Germania în anul 1929 (cu titlul Im Westen nichts Neues), Pe frontul de vest nimic nou va deveni „fără îndoială, cea mai bună poveste despre Primul Război Mondial”. În numai un an, romanul se vinde în peste un milion de exemplare, fiind tradus aproape imediat în douăsprezece limbi și inspirind în 1930 un film de succes, cîștigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea și filmul sînt interzise de regimul nazist, sub pretextul ca ar aduce prejudicii națiunii germane.   Cuprins de entuziasmul de a deveni soldat, Paul Baumer vrea să lupte alături de prietenii săi pe frontul Primului Război Mondial. Pentru generaţia lui, războiul e glorie, e şcoala vieţii unde băieţii devin bărbaţi, e eroism. Odată cu începutul înfruntării şi cu intrarea în tranşeele morţii, iluziile tinerilor se destramă. Pe măsură ce războiul se prelungeşte, văzîndu-şi apropiaţii doborîți de gloanţe unul cîte unul, Paul încearcă să supravieţuiască îmboldit de un singur gînd: trebuie să lupte împotriva unui principiu distructiv, care conduce la moarte tineri de aceeaşi vîrstă, îmbrăcaţi în uniformele unor armate potrivnice. 

Vrei să afli care sunt ultimele lansări şi evenimente?
URMĂREŞTE-NE
CARDURI ACCEPTATE

CARDURI

Librarium în Bucureşti Librarium Sun Plaza - Bucureşti Mega Mall - Bucureşti Librarium TNB
Librarium în Cluj-Napoca Book Corner - Cluj-Napoca Librăria Universităţii - Cluj-Napoca
Librarium în Timişoara Cartea de Nisip - Timişoara
Librarium în Iaşi Librarium Iulius Mall - Iaşi FELICIA MALL - Iaşi
Librarium în Slobozia Casa Cartilor Librarium
Librarium in online
bewhere!
Think Outside The Box
Dilema Veche
Caţavencii
Start UB
OPTI Web Design si Gazduire