Contact Casa Cărților Librarium

Urgia și zorile

Renée Ahdieh

39.90

 

Editura: Epica

Data apariției: iulie 2016

Pagini: 416

Într-un ţinut aflat sub domnia unui tânăr rege însetat de sânge, fiecare revărsat al zorilor sfâşie sufletul unei alte familii. Califul din Khorasan, un băiat de optsprezece ani, nu este altceva decât un monstru. În fiecare noapte, Khalid cere mâna unei fete, ca apoi, în fiecare dimineaţă, să curme viaţa noii lui mirese cu o frânghie de mătase. Când cea mai bună prietenă a Șeherezadei îi cade victimă lui Khalid, ea jură să se răzbune şi, în ciuda vârstei ei fragede, de doar şaisprezece ani, se oferă să-i devină mireasă califului din Khorasan. Șeherezada este hotărâtă nu doar să rămână în viaţă, ci şi să pună capăt, odată pentru totdeauna, domniei despotice a lui Khalid. Seară de seară, Șeherezada îl atrage în mrejele sale, ţesând poveşti încântătoare, ce-o ajută să mai trăiască încă o zi, deşi ştie prea bine că următorul răsărit de soare ar putea fi ultimul. Dar lucrurile iau o întorsătură cu totul neaşteptată: Khalid nu este nicidecum aşa cum şi l-a imaginat ea. „Monstrul” este doar un tânăr cu sufletul sfâşiat de o suferinţă covârşitoare şi îndelungată. Iar Șeherezada descoperă, pe zi ce trece, că se îndrăgosteşte de el. Cum este posibil aşa ceva? Inima ei se dovedeşte, astfel, o trădătoare. Dar Șeherezada înţelege, încetul cu încetul, că nimic nu este aşa cum pare în palatul de marmură şi piatră al califului. Este hotărâtă să descopere tainele ce bântuie locul şi, în ciuda iubirii ei, este pregătită să-i ia viaţa lui Khalid în schimbul celor curmate de el. Oare dragostea lor va supraviețui? Inspirată de poveștile celor O mie și una de nopţi, cartea de față este ea în sine o lectură fascinantă şi grandioasă de la început până la sfârşit. 

Vrei să afli care sunt ultimele lansări şi evenimente?
URMĂREŞTE-NE
CARDURI ACCEPTATE

CARDURI

Librarium în Bucureşti Librarium Sun Plaza - Bucureşti Mega Mall - Bucureşti Librarium TNB
Librarium în Cluj-Napoca Book Corner - Cluj-Napoca Librăria Universităţii - Cluj-Napoca
Librarium în Timişoara Cartea de Nisip - Timişoara
Librarium în Iaşi Librarium Iulius Mall - Iaşi FELICIA MALL - Iaşi
Librarium în Slobozia Casa Cartilor Librarium
Librarium in online
bewhere!
Think Outside The Box
Dilema Veche
Caţavencii
Start UB
OPTI Web Design si Gazduire